Paranoicul, indiferent de modul in care se manifesta tulburarea sa psihica, este prin excelenta un mare egocentric. Mai mult decat atat, egocentrismul este impins aici la nivelul, agravant, de megalomanie. Pentru paranoic eul propriu este centrul oricarei realitati, al oricarei alte persoane, al oricarei dimensiuni sau realitati palpabile sau imaginare. Paranoicul este, pentru el insusi, un gen de divinitate atotputernica.
Cel mai pregnant apare în imaginea pe care o avem despre bolnavii psihic şi o serie de probleme emoţionale care pot favoriza reacţii agresive. Astfel, ei apar ca fiind: instabili emoţional şi comportamental, agitaţi, anxioşi, iritabili, nervoşi, cu accese de furie, cu toleranţă scăzută la frustrare, vulnerabili, traumatizaţi, chiar şi apatici, indiferenţi afectiv, deci dezechilibraţi emoţional.
Toate aceste probleme emoţionale îi fac instabili, influenţabili, impulsivi, necontrolaţi şi, în consecinţă, imprevizibili. Faptul că bolnavii psihici pot avea izbucniri oricând şi sunt văzuţi ca fiind iraţionali în comparaţie cu modul obişnuit de a gândi şi iresponsabili, oamenii se aşteaptă de la ei la cea mai neplăcută reacţie posibil, la agresivitate bruscă, nemotivată şi fără semne prevestitoare care să îi pună în gardă pentru a avea timp să se apere. De aceea, oamenii ajung să fie prudenţi, să se afle într-o stare de alertă când au bolnavi psihici în preajmă care ar putea constitui o ameninţare la integritatea lor fizică şi chiar la viaţa lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu