joi, 13 ianuarie 2011
MIORITA 2011
Fluieraş de soc, ce mai zice Boc? „Deficit de cont curent”, zice. Şi priveşte-atent. Cum să-l contrabalansăm? Las’ c-o să ne descurcăm. Vindem, baciule, active! Băga-şi-ar lupii motive să deschid-acreditive. Să mai treacă pe la stână, măicuţă bătrână, să le dea din mână-n mână. Ciobănaş cu trei sute de oi, mână turma aia şi la noi. Fă-te-ncoa şi adă caşul flow, să ne relansăm din nou.
Refren: Jale mi-i şi nu mai pot plăti ratele la FMI...
Ha, ha, ha şi ha, şi ha, zi-i, bade, cu fluiera, să se crape marmura. Marmura din Benereul unde se piteşte leul. Tu, Eleno, zi-i la nai. Că nu-i bai. E mult mai complex şi-l găseşti în DEX. Învârteşte şi-o sarma, s-avem, mândro, ce mânca. Ce mânca, ce exporta. Ieri ca şi mai an, Bădiţa Traian s-a trezit buştean în airoplan. A venit pe cale, s-a lăsat la vale, unde-i choice-ul mare, s-ajungă la fiecare. Şi s-a pus pe tuns, pe muls. Hai, duru, duru, duru, şi-a închiriat un guru, ca – după ce vinde blana – să plutească în Nirvana. În Nirvana peste munţi, unde Flutur e mai mulţi. Şi-ai să vezi, oi lângă oaie, cum se strânge şi se-ndoaie. Şi se-aşază pe tăpşan ca să scrie un slogan. Şi să scrie, cu perdea, numele lu’ soacră-mea. Să scrie cu merinos un cel mai cuvânt frumos.
Refren: Au, partid, partid, păcat! Te-ai făcut iar de căcat!
De-ar şti mioriţa carte, s-ar fi transhumat departe, drept în strungă la ASE, să vadă ce bine e. C-o luam în antrepriză. Ne făcea program de criză, iscusită mititica. Nu-l croia cu lopăţica baciul Mircea (zis şi Geoană sau... cum are Ilici toană). Că se lasă cu bănat. Şi mai are de-nvăţat.
Verde de hidrocarbură, mai în jos, pe curmătură, şade-un voinic tare-n gură, cu arme şi cu bagaje. Şi se uită la sondaje. Iar din fluierul de os mult zice duios. Câte-o doină elocventă. Ghersuie şi freacă mentă. De ne-apucă cu leşin, foaie verde foi de crin...
Refren: În pădure cântă lupu, o să ne ia pe toti UPU...
Foaie verde şi-o prescură, jale la Agricultură, şi iar verde trei magnaţi, la Transporturi – cai mascaţi. Că asfaltu’ s-o gătat. Ce păcat. Baci Traiane, ieşi din rând, dă cu clopu de pământ. (Cu-ăştia ne-am găsit beleaua). Şi mai cheamă un ciuuaua!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu